8 reguli pe care ar trebui să le respecte orice website de promovare a unei destinații turistice

8 reguli pe care ar trebui să le respecte orice website de promovare a unei destinații turistice

Cu toții putem fi de acord că epoca broșurilor și pliantelor turistice e de mult trecută. În ecosistemul actual de marketing turistic, având la dispoziție atât de multe canale și platforme, turiștii se informează și se inspiră pentru vacanțele lor viitoare drintr-o mulțime de surse diferite: platforme de review-uri, Social Media, blog-uri, website-uri de promovare turistică.
Reversul medaliei însă, este că ajungem să fim cu toții saturați de online, și e nevoie de tot mai multe eforturi și de strategii tot mai sofisticate pentru a ne atrage atenția. Ce rol ar trebui să aibă, în acest context, website-ul de promovare turistică al unui DMO (Destination Marketing Organization), și ce nu ar trebui să-i lipsească pentru ca el să fie cât mai util pentru turiști? Katie Shriner, Marketing Manager al agenției Destination Think! definește cele 8 reguli pe care trebuie să le îndeplinească un website de promovare a unei destinații turistice:

1. Înainte de toate, fii de ajutor pentru turiștii tăi

Un website DMO trebuie să fie util atât pentru turistul potențial cât și pentru cel care vizitează destinația în mod repetat – să fie ușor de navigat și să afișeze informația cât mai clar. Pentru a fi eficient, el trebuie să ajute vizitatorii aflați în diferite stadii ale călătoriei lor: să îi determine să viseze, să planifice și să împărtășească cu prietenii detaliile experienței lor.
Ca promoter, trebuie să te concentrezi cât mai puțin pe ”vânzare” și cât mai mult pe cum ai putea să îl ajuți pe turist. Website-ul tău trebuie să reflecte concret interesele lor, deci ar trebui să te folosești de tot ceea ce știi despre ei pentru a include conținut care să le fie cât mai util. Concentrează-te mai puțin pe partea creativă și mai mult pe cea practică, concretă, pe conținut care să fie relevant.
Untitled design (73)

2. Asigură-te că ai toate informațiile vitale, cât mai detaliate

Ce-i interesează cel mai tare pe turiștii tăi? Atunci când vine vorba de ce conținut incluzi în website, informațiile despre locuri și activități sunt obligatorii și trebuie să fie cât mai complete. Meniul website-ului Tourism Western Australia este un bun exemplu: bara de meniu din partea de sus include doar tab-urile: ”Lucruri de făcut”, ”Locuri de văzut”, ”Planifică-ți călătoria”. Sunt informații utile, organizate clar și într-un limbaj simplu și sugestiv.
Untitled design (68)

3. Ajută turiștii să te contacteze

De multe ori, turiștii vor folosi paginile de Social Media ale DMO-urilor pentru a pune diverse întrebări, însă, având în vedere că nu toți oamenii se descurcă să găsească dintr-un foc pagina potrivită căreia să se adreseze, ar fi bine să pui informațiile tale de contact pe website, cât mai la-ndemână. Include aici toate modalitățile în care oamenii te pot contacta: centre de informare turistică, call-center, e-mail, chat, orice ai la dispoziție.
Untitled design (69)

4. Arată cât mai clar unde e localizată destinația ta

Nu presupune că turiștii vor ști unde te afli. O mulțime de website-uri de DMO neglijează acest aspect. O hartă simplă, ca cea din imaginea de mai jos, de pe website-ul destinației Costa Rica îi va ajuta să înțeleagă geografia și împărțirea regiunii în care te afli, dacă e cazul. În plus, ar fi ideal să adaugi și informații despre cum pot ajunge la tine.
Untitled design (70)

5. Oferă informații despre atracțiile de nișă din destinația ta și reînnoiește-le constant

Dacă destinația ta se bazează pe câteva activități sezoniere pentru a atrage turiști (sau pe un anumit eveniment), e foarte important ca ei să-și poată planifica cât mai în detaliu călătoria înainte de a ajunge la fața locului. E esențial ca informația despre evenimente și activități să fie la zi pe website.
Untitled design (71)

6. Evită să încarci website-ul cu prea multă informație

”Less is more” e o expresie ce se aplică și atunci când e vorba de claritatea comunicării. Arhitectura website-ului tău trebuie construită într-un mod care să ofere vizitatorului exact informația de care are nevoie, la momentul portivit. Uneori, asta poate însemna că ar fi mai potrivit să păstrezi descrierile pe larg și articolele foarte în detaliu pentru postările de pe blog, și nu să le incluzi în website.
Majoritatea paginilor ar trebui să fie minimaliste ca și cantitate de informație, dar foarte la obiect. În felul acesta te asiguri că turiștii își vor consuma timpul și energia planificând și rezervând o vacanță în destinația ta în loc să stea să citească texte lungi și redundante.
Untitled design (72)

7. Creează-ți website-ul în așa mod încât să te ajute pe platformele sociale

Ar trebui să-ți construiești website-ul ca pe o platformă pe care aduni diversele bucățele de conținut relevante pentru destinația ta, pe care mai apoi le vei răspândi, una câte una, pe Social Media. Ele vor atrage astfel turiștii către ceea ce-ți dorești de fapt să facă pe website: să-și planifice o călătorie spre destinația ta.
Untitled design (74)

8. Ajută-i pe turiști să te găsească prin căutările pe Google și pe Social Media

Chiar și cele mai bine construite și relevante pagini sunt inutile dacă nu le găsește nimeni. De aceea, detaliile din back-end-ul website-ului tău sunt cel puțin la fel de importante ca și conținutul pe care îl afișează. Acordă atenție metadata-ului, folosește cuvintele-cheie potrivite în titluri și descrieri, acordă atenție URL-urilor și asigură-te că si ele conțin cuvinte-cheie relevante. Dacă nu te pricepi la toate astea, un specialist SEO (Search Engine Optimization) te poate ajuta să-ți crești șansele de a fi găsit în căutări.
Acordă atenție și modului în care arată link-urile tale atunci când le share-uiești pe Social Media – setează imagini și descrieri sugestive link-urilor și acestea vor arăta atractiv atunci când vor fi postate pe Facebook sau Twitter. Pentru a verifica modul în care arată link-urile tale poți folosi tool-ul Facebook Debugger.
Untitled design (77)
Sursa articol.