Cum comunică administrațiile publice locale cu cetățenii în toiul crizei COVID-19

Criza generată de pandemia de COVID-19 pune cetățenii și administrațiile locale într-o postură în care niciuna dintre părți nu și-a dorit să se regăsească. Comunicarea este mai importantă ca oricând acum, și tot acum vedem și fiecare vulnerabilitate a sistemelor de comunicare pe care ni le-am creat. Fake news-urile se răspândesc pe nesimțite pe toate platformele și de multe ori contribuim fără intenție și fără să ne dăm seama la propagarea lor.

Modalitățile prin care autoritățile comunică cu cetățenii în această perioadă sunt multiple

Extrem de importante acum sunt nu doar cum sunt gestionate canalele de comunicare, ci și încrederea pe care cetățenii o au în a le folosi. Dacă o administrație avea, încă dinainte de această criză, o comunicare deschisă și directă cu cetățenii îi va fi mult mult mai ușor să gestioneze situația acum, pentru că oamenii știu unde să caute informația.

Este cazul multor administrații locale, care folosesc aplicații mobile și website-uri care mediază această comunicare. Mai jos, am trecut în revistă câteva astfel de exemple de aplicații contruite pe platforma Eventya și modul în care comunică ele cu cetățenii în această perioadă.

Primăria Sibiu – Informații de interes public și idei de petrecere a timpului liber în casă

Sibiu City App este una dintre cele mai utilizate aplicații de oraș din România, cu peste 50000 download-uri la activ. Deși în mod normal ea este utilizată în egală măsură de turiști și localnici, în ultimele săptămâni ea a fost reconfigurată, pentru a răspunde unor nevoi actuale și se adresează acum preponderent localnicilor.

Sibienii pot folosi aplicația pentru:

  • a trimite Primăriei sesizări legat de problemele cu care se confruntă, evitând astfel să ia contact direct cu instituția și cu personalul administrativ
  • a primi notificări directe, cu informațiile de importanță majoră
  • a consulta toate informațiile de interes public transmise de Primărie, actualizate la zi
  • a găsi idei de activități distractive de făcut în casă, împreună cu familia.

În plus, focus-ul aplicației în aceste zile s-a mutat și pe a sprijini afacerile locale afectate de criză. Sunt scoși în evidență producătorii locali care fac livrări și organizatorii de evenimente care și-au mutat activitatea în online, prin articole dedicate și prin calendarul de evenimente.

Primăria Mioveni – Actualizări zilnice cu privire la situația răspândirii epidemiei la nivelul orașului

Mioveni City App este, de mai bine de un an, canalul prin care locuitorii din Mioveni iau contact cu autoritățile locale. În aceste zile, aplicația oferă informații despre măsurile de prevenire a răspândirii a epidemiei de coronavirus, direct pe homepage, și publică contant știri de interes pentru cetățeni și pentru agenții economici.

Mai mult, prin intermediul aplicației Primăria trimite, în fiecare zi la ora 13:00, o notificare către cetățeni cu numărul de persoane diagnosticate, aflate în carantină și monitorizate la domiciliu.

Primăria Târgoviște – Știri oficiale, verificate, despre oraș

De la începutul acestei crize și până în prezent, autoritățile din Târgoviște au actualizat constat secțiunea de noutăți din Târgoviște City App. Toate acțiunile întreprinse de Primărie, Poliție, documente necesare, modificările apărute în orarele de funcționare ale instituțiilor publice s-au regăsit în aplicație și pe website și au fost transmise cetățenilor prin push-notification, în cel mai scurt timp. Acest tip de informații, acționabile și în foarte strânsă legătura cu necesitățile zilnice ale utilizatorilor, este extrem de valoroasă în aceste zile, iar notificările sunt deschise zilnic de aproximativ 1500 de oameni.

Consiliul Județean Dolj – Locuitorii din Craiova și împrejurimi, motivați să stea acasă

În mod obișnuit, prin intermediul aplicației Discover Dolj oficialii acestui județ promovează atracțiile turistice și evenimentele ce au loc aici, țintind în acest fel atât turiștii cât și localnicii. În prezent însă, pe homepage-ul aplicației utilizatorii vor găsi articole cu idei de petrecere a timpului liber în casă. O colecție inspirată, cu o mulțime de link-uri spre site-uri ce oferă e-books și audio-books gratuite, dar și o colecție de website-uri și pagini de social media inedite, prin care utilizatorii pot descoperi lucrurile interesante din zonă, de data aceasta, virtual.