Fă oamenii să râdă, să plângă, să simtă ceva!

Fiindcă a descoperit această nevoie pe piața marektingului din România, Biz a organizat prima conferință dedicată creatorilor de conținut. Evenimentul a avut loc marți, 29 ianuarie la Radisson Blue și a reunit atât specialiști în crearea de brand și strategii de marketing cât și vloggeri, fotografi și influenceri care au învățat pe propria piele ce înseamnă să atragi și să miști publicul.

Conținutul înseamnă curaj!

În introducere Alexandru Ioniță (99%) și George Ioniță (First Content) au povestit despre procesul și rezultatele campaniei Bergenbier „Eu sunt 12”. Cei doi au atras atenția asupra importanței complementarității dintre brand și conținut. Concluzia: conținutul înseamnă curaj!

General managerul GMP-Webstyler, Bogdan Nițu, a prezentat detaliile și culisele campaniei „Trăiască capra vecinului!” bazat pe un studiu al sentimentului de invidie la români. Datorită conținutului smart și vâlvei create în jurul acestuia, ideea a fost preluată de branduri concurente care au început să laude produsele concurenței pe platformele de socializare. Așa a început curentul prieteniei între competitori.

Jose Boralho, CEO Consumer Choice Europe a pus mare accent pe evoluția trendurilor consumatorilor cu care trebuie să țină pasul creatorii de conținut. Concluzia: cele trei cuvinte cheie pentru produsele de succes ale viitorului sunt intimitate (privacy), eficiență (use of time) și confort (easy).

Sfatul vloggerul- actor Radu Constantin este luarea în considerare a faptului că oamenilor le place „să-și dea cu părerea.” El pariază pe generarea conținutului prin implicarea emoțională și psihică a privitorilor și oferirea de feedback.

Binecunoscuta voce de la Radio Europa FM, Toader Păun, a arătat cum conținutul nu trebuie să aștepte oamenii ci trebuie să se îndrepte conștient spre ei și să se adapteze în permanență așteptărilor acestora. Concluzia: Fii mereu conștient de profilul publicului căruia i te adresezi!

Cel mai bine plătit job din România

După pauza de cafea în care cei prezenți au putut să interacționeze și să încerce încărcătoarele pentru telefoane acționate de pedalele unei biciclete – Yupcharge, au urmat prezentările celor 17 finaliști ai concursului „Cel mai bine plătit job din România”, prin care creatorul celei mai bune idei de campanie de promovare a produselor Caroli, va primi 10.000 euro timp de trei luni.

„Arena Maeștrilor a fost plină de idei și prezentări mai mult decât interesante, temele învârtindu-se în jurul sloganului „100% natural”. Am ascultat de la poezii întregi despre salam și cârnați, la asocierea produselor naturale cu dansul și mișcările naturale, chiar paralela cu portul popular, grijile părintești și alegerile naturale. Admirabilă rămâne însă inițiativa Caroli de a atrage mii de oameni în povestea campaniei din campanie.

Nu predica, spune o poveste!

Ultima parte a fost dedicată celor 4 vorbitori foarte originali de la care am putut afla strategia din spatele paginilor lor mai mult decât populare dar și tips&tricks-uri despre construirea unui brand personal.

Ruxandra Babici – consultant digital marketing a început printr-o incursiune în statisticile instagram, conform cărora dacă la începutul anului 2018 au fost cca 1,5 milioane de utilizatori români, azi numărul lor atinge 4 milioane. 33% deschid aplicația de cel puțin 2 ori / zi, iar 60% susțin că au aflat despre un brand de pe Instagram. În concluzie Instagramul este platforma prin care un brand devine cunoscut, apreciat și câștigă încrederea viitorilor consumatori. Atenția utilizatorului este cel mai important lucru, iar un conținut valoros îl poate atrage.

Pe lângă analiza detaliată a publicului țintă, Ruxandra ne-a descris câteva tactici Instagram 2019:

  • SEO  – fotografiile din Intstagram vor fi indexate și pe baza cuvintelor cheie care le descriu. De aceea aveți grijă să folosiți mereu cuvântul cheie al brandului.
  • Adăugare text alternativ (add alternative test) – este accesibil deocamdată doar pentru nevăzători, dar în curând aceste descrieri vor fi conectate la Google
  • Recunoașterea temei fotografiilor (foto recognition) – prin care noua tehnologie permite distingerea unui produs sau a unui subiect. Condiția este ca fotografiile să fie clare, cu o luminozitate bună ca ele să fie indexate și recomandate în categoria „see more like these”
  • Recunoașterea feței și a genului – funcționează pe același principiu ca cel descris mai sus
  • Tag, GeoTag HashTag – Instgram permite afișarea a 1 geo-tag, 20 de tag-uri și 30 de hashtag-uri. Folosiți-vă de toate!

Într-o lume a conținutului nefiltrat, autenticitatea devine elementul distinctiv în crearea conținutului valoros! este de părere Laura Nedelschi, creativ director la Kubis Interactiv. Dar ce înseamnă de fapt autenticitatea? Fiind un termen destul de abstract, specialista consideră că în 2019 autentic înseamnă să fii mai uman ajungând astfel mai aproape de consumatori. Concluzia: Înainte de construirea unei strategii, urmăriți cu atenție publicul și activitatea de pe Instagram și mulați-vă nevoilor lui. Nu vă luați prea în serios, dați like oamenilor obișnuiți, luați pulsul și nivelul comunicării și abordați publicul pe un ton adecvat.  

Alex Gâlmeanu, fotograful român atât de bun, încât o postare de-a lui a fost preluată de însăși Instagram, ne-a povestit despre cum și-a transformat contul de Instagram într-o expoziție de fotografie digitală, vie și interactivă oferind hashtag-uri tematice, consecvente (#AGWallsSeries, #AGSpiralSeries, #AGSelfieSundaySeries). Concluzia: un fotograf, ca și un creator de conținut  bun devine cel ce decriptează viața mai bine, cel ce poate extrage o esență din ceea ce se întâmplă în jurul nostru și o poate livra într-un mesaj / imagine de calitate.

Ana Morodan

Punctul pe i l-a desenat ultimul, dar nu cel din urmă speaker,: Ana Morodan, care, după  vasta experiență a platformelor de socializare și o analiză aprofundată a categoriilor de utilizatori ne recomandă să livrăm conținut original, care ne reprezintă.

Ana ne-a prezentat și interpretat câteva idei din raportul de trenduri pentru anul 2019: ideile vor fi următoarea monedă de schimb, mai ales într-o lume poluată de informație în care am devenit foarte susceptibili. Conținutul trebuie să vorbească pe limba noii generații și a noilor tipologii / trenduri sociale care se conturează. Țineți cont de „weirdos” sau noii suprarealiști care se concentrează mai mult pe emoție și mesaj decât pe obiectul în discuție. Nu uita de curentul noului elitism în care „este mai bine să fii, decât să ai” și prin care se caută sensul adevărului absolut bucurându-te în același timp de prezent. Se simte un trend al simplității absolute cu înclinații spre obscur și banal și un curent al reîntoarcerii la artă și cultură, în care interesul față de aceste domenii crește pe zi ce trece.

În 2019 ne-am ascuțit mai bine simțul pentru originalitate în mesajele platformelor social media, în concluzie lipsa de substanță a conținutului se simte. Nu fă conținut doar de dragul de a face ceva, concentrează-te și depune efort în crearea unui conținut relevant. Găsește miza reală a anului 2019 și modelează-ți mesajele în funcție de asta.

Ca o concluzie a zilei și a conferinței, Motto-ul contesei digitale a rămas în mintea tuturor „Fă content relevant și egal cu tine! Crează experiențe irepetabile și simțiri reale. Învață să transmiți emoții și umanitate!”

 

Surse foto:

https://www.instagram.com/stories/alexgalmeanu/

https://www.instagram.com/alina_chiru/

https://www.facebook.com/pg/RevistaBiz

https://www.instagram.com/eusunt12/

https://www.instagram.com/anamorodan/